De multe ori trăiesc viața ca și cum aș fi în excursie cu clasa. Și asta se vede din tipul lui de umor. Este un un storyteller pasionat.
Este din Târgoviște, iar la 14 ani a venit în București să studieze la Liceul de Coregrafie. A terminat apoi Facultatea de Regie și a început să urce pe scenă la Open Mic-uri.
Ușor-ușor a trecut la a deschide show-uri pentru cei mai celebri comedianți din țară și curajul și încredere în glumele lui l-au făcut să participe și la emisiunea Stand-up Revolution, unde a ajuns chiar în finală.
Crede despre el că este, probabil, singurul comediant politically correct din România. Și nici că o să-l contrazicem, pentru că nu ne place cancelul.
Bine de știut și că...
Nu e rocker deși pare și poate să repare lucruri prin casă, deși nu pare.
Și, ca să rămânem în aceeași plajă lexicală, superputerea lui este aceea de a folosi multe cuvinte, ca să nu par prost.
Din categoria lucruri care îi plac lui Sorin Șetreanu enumerăm: Crăciunul și gătitul. Doar închipuie-ți cum miroase la el în bucătărie pe 24 decembrie.
Din categoria lucruri care nu îi plac lui Sorin Șetreanu avem: munca (încerc pe cât posibil să nu muncesc).
Din categoria lucruri greșite la care se mai gândește Sorin Șetreanu avem asta: uneori mă gândesc să mă las de stand-up și să fac muzică.
Și dacă ți se pare că-i recunoști vocea, asta e pentru că probabil l-ai auzit la radio. Nu, nu a cântat acolo. Și nu, nu ca invitat, ci avea chiar propria emisiune pe care o prezenta la matinal. Dar, din motive neștiute, dar pe care le bănuim (vezi categoria de mai sus: ”lucruri care nu îi plac lui Sorin Șetreanu”) a preferat să rămână doar la show-urile de seară din cluburile de comedie. Și cu asta încheiem și noi aici transmisiunea despre Sorin Șetreanu.
Formular de contact